vineri, 3 aprilie 2015

Martie în cărţi


Oscilez între dorinţa mea puternică de a vă vorbi despre cărţi şi lipsa de timp, iar categoria Luna în cărţi este cea care reuşeşte să mă menţină la suprafaţă. Mă bucur ca măcar o dată pe lună să vă spun cu ce mi-am mai încântat privirea şi ce descoperiri am făcut. Sper să vă placă şi vouă la fel de mult ca şi mie, aceasta este un fel de invitaţie pentru comentarii, păreri, impresii, sugestii sau ce mai doriţi voi.

Revenind la treburile noastre, în luna martie am reuşit să termin 7 (şapte) cărţi, ceea ce mi se pare un lucru tare bun. 

Încep cu Octopussy, un roman primit direct de la autoare care a stârnit controverse în blogosferă. Conţinutul sexual explicit, câteva obiceiuri stranii ale tinerelor personaje au creat reacţii nu tocmai plăcute din partea cititorilor, însă pe mine mă interesează mult mai mult modul în care a fost scrisă. Cred că a fost destul de captivant pentru un roman de debut, este o încercare cu şanse să devină mai mult. Momentan are 3 steluţe de la mine.

Îmi pare tare rău că nu am adus-o pe Irene Nemirovsky mai devreme în viaţa mea de cititoare. Neînţelegerea este un roman frumos, foarte bine scris care evidenţiază diferenţele dintre doi amanţi atunci când situaţia financiară este diferită. Pasionali la început, dând în clocot de iubire, cei doi se depărtează pe măsură ce apar diferenţe de gândire, de atitudine, de comportament. El munceşte mult, este obosit, este sărac şi orgolios, iar ea puţin cam superficială şi cu siguranţă incapabilă să îl înţeleagă. Problema lor este  comunicarea, nu reuşesc să transmită gândurile în forma lor pură. A primit patru steluţe pe Goodreads, însă a fost mai degrabă de un 4,5. 

Zero, Zero, Zero m-a tulburat rău de tot. Nu reuşesc să atribui o categorie acestui roman pentru că mi se pare al naibii de real. Pe scurt, este vorba despre droguri, despre putere şi despre oameni ce ar face orice pentru bani. Autorul s-a documentat pentru a face un soi de istorie a cocainei şi a modului în care ea s-a răspândit în lume. Eu zic să o citiţi pentru că descrierea mea nu e suficientă şi nu poate cuprinde profunzimea subiectului.

După acest roman aveam nevoie de ceva optimist, vesel, plin de speranţă care să mă scoată din lumea neagră ( albă) în care mă cufundasem. Aşa este Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry. Personajul principal, Harold, porneşte într-un pelerinaj pe sute de kilometri pentru a o salva pe prietena lui bolnavă de cancer. Pe parcurs întâlneşte persoane cu diverse poveşti şi cu ajutorul lor, reflectă asupra relaţiei cu fiul său, cu părinţii, cu soţia, cu el însuşi. E un soi de traseu iniţiatic care rezultă într-un alt Harold, mai bun. 5 steluţe pe Goodreads.

Ultima iluzie nu m-a încântat. Deloc. Nu am fost prinsă în acţiune, nu am empatizat cu personajele, nu mi-a stârnit emoţii, nimic. Aş putea spune că a fost o lectură seacă. A venit, a plecat. Nu a lăsat nimic în urmă. E păcat mai ales că subiectele alese puteau fi dezvoltate foarte frumos, puteau impresiona, puteau mişca un cititor. Vorbim despre copii sălbatici ( cei crescuţi în condiţii anormale, ca pentru animale), despre anorexie, despre căderea turnurilor, despre alcool, despre familii nefericite. Autoarea a încercat să le îmbine pe toate, însă mie nu mi-a plăcut modul în care a aranjat treburile. I-am dat 3 steluţe, deşi ştiu că pentru mine au fost mai degrabă două. 



Am avut un voucher pe Amazon de 10 dolari şi am decis, printre altele, să îmi iau Faery Tales. În această carte regăsim repovestiri ale unor basme sau poveşti celebre ( sau nu chiar). Pe unele le-am recunoscut, altele mi-au fost străine, cred că depinde de ce am citit fiecare în copilărie şi cărui popor aparţinem. M-am simţit bine citindu-le, mi-au amintit de colecţia aceea numeroasă cu basme nemuritoare pe care o adoram în copilărie. Totuşi trebuie să vă avertizez că unele imagini sunt destul de violente şi macabre ceea ce face ca această carte să fie mai potrivită mai tineri şi adulţi şi mai puţin (selectiv) pentru copii. Nu mai ştiu exact câte pagini are, eu citeam din când în când din ea pe Kindle şi a durat destul de mult să o termin pentru că mai aveam alte cărţi în curs de citire. 4 steluţe pe Goodreads.

În sfârşit am citit Clopotul de sticlă de Sylvia Plath! Aici întâlnit un personaj oarecum boem, inteligent şi poate prea gânditor ce câştigă o bursă pentru o celebră revistă de modă din New York. Când află că este respinsă de un curs de creaţie, ea începe să se confrunte cu o depresie teribilă ce o apropie periculos de sinucidere. Un subiect dur, ce devine de-a dreptul crud când aflăm că autoarea nu a păstrat sinuciderea la nivel de ficţiune. Trebuie să recunosc că iniţial o înţelegeam, aveam unele preferinţe şi păreri comune ( despre citit, despre învăţat, despre carieră, despre gătit), însă de la un anumit moment s-a rupt firul de legătură între mine şi ea. Probabil că din cauză că nu am fost vreodată în depresie, n-am întâlnit oameni care se confruntă cu ea sau n-am citit despre acest subiect, nu am fost capabilă să înţeleg schimbările prin care trecea. Însă oricum ar fi, stilul de a scrie a fost impecabil. Ca o poezie. 

Dacă ar fi să fac un clasament ar fi aşa:
  • Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry
  • Neînţelerea
  • Clopotul de sticlă
Remarcaţi că lecturile mele din luna martie au fost diversificate, e un lucru pe care mi l-am propus. 

Voi ce aţi citit în luna martie? Ce părere aveţi despre cărţile mele? Sugestii pentru blog?

vineri, 27 februarie 2015

Februarie în cărţi

Luna aceasta sunt o cititoare mândră, am reuşit să citesc patru cărţi şi mai mult decât atât, am descoperit două lecturi excepţionale. Să vedem cum a decurs cititul!

Prima carte este cea menţionată în articolul precedent: Stoner de John Williams. Am înţeles de ce a făcut vâlvă în blogosferă, are o atmosferă caldă, un personaj în care se poate regăsi orice cititor şi situaţii simple, bucăţi desprinse din realitate şi rearanjate. Atunci când urmăreşti un personaj din copilărie până la moarte este posibil să te mai desprinzi de firul poveştii, însă în Stoner totul curge atât de lin încât nu îţi poţi desprinde privirea de pe acest profesor iubitor de cărţi, nefericit în dragoste şi tulburat de război. Temele abordate sunt cele care mă interesează într-o carte: evoluţia omului, moarte, fericire, iubire, scopul unei vieţi, război. M-a întristat lectura acestei cărţi şi totodată m-a încântat un gest din final care mi-a dat speranţă. Nu am stat pe gânduri să îi acord 5 steluţe pe Goodreads.








Femei fără bărbaţi a fost o lectură rapidă, având puţin peste 100 de pagini. În două ore, am intrat în universul magic al lui Parsipur unde cinci femei încercau să se redescopere, să înveţe să trăiască şi să nu îşi mai raporteze existenţa la bărbaţi. Cinci caractere diferite au pornit pe drumul libertăţii. Întrebarea principală care a reieşit din carte este dacă aceste femei chiar sunt fără bărbaţi, dacă ar trebui să fie sau dacă pot fi. Mai multe păreri despre acest subiect apar în recenzia aceasta ( click aici). I-am acordat 4 steluţe pe Goodreads, este scrisă bine, are personaje interesante, însă ar fi putut să stârnească mai multe emoţii.







Luna aceasta poate fi declarată luna Polirom şi presimţirea mea este că aşa va fi în continuare, sunt multe titluri care mă interesează de la ei. Unele dintre ele apar în pagina Wishlist de pe acest blog. A treia carte citită ( şi a doua excepţională) este Între cer şi pământ de Jon K. Stefansson. Ne aflăm în Islanda, este un frig cumplit, iar apa cheamă spre moarte pe unul din cei şase aflaţi în barcă, la pescuit. Se întâmplă ca cel chemat să fie prietenul băiatului, personajul principal fără nume. Romanul cuprinde încercările acestuia de a înţelege moartea, de a-şi continua viaţa fără prietenul lui şi de a se maturiza ( căci are undeva pe la 20 de ani). În acelaşi timp, simţim frigul până la oase şi ni se transmit încercările anevoioase prin care trebuie să treacă un om pentru a avea câteva bucate pe masă. Recomand această carte, este foarte bine scrisă şi are un subiect deosebit.




M-am bucurat să aflu că scriitorii români sunt interesaţi de blogosferă şi de asemenea, să primesc o carte semnată de un autor promiţător. Flori, fete, fiţe sau băieţi este o colecţie de texte cu personaje din toate categoriile sociale, puse în situaţii mai mult sau mai puţin obişnuite. O carte plină de umor, de ironie, scrisă simplu, fără înflorituri, exagerări sau prea multe figuri de stil. Am descoperit astfel un scriitor cu potenţial care are capacitatea să dezvolte aceste texte scurte într-o lectură cu un mesaj puternic. Sper ca a doua carte să arate dorinţa autorului de a progresa şi să aibă astfel mai multe subiecte şi idei de lăudat. A primit 3 steluţe pe Goodreads ceea ce înseamnă că unele texte mi-au plăcut mai mult decât altele şi că se putea mai bine.


În afara acestor patru cărţi, am început să citesc Zero Zero Zero, o carte care are un impact foarte puternic asupra mea, îmi dezvăluie o lume a drogurilor unde banii, puterea şi cruzimea sunt la putere. Vă voi spune care sunt impresiile mele luna viitoare. Până atunci, lectură plăcută!

duminică, 1 februarie 2015

Ianuarie în cărţi

Ianuarie nu a fost o lună bogată în citit, am reuşit să adun doar trei cărţi ( şi jumătate). Am o uşoară presimţire că aşa va fi tot anul dat fiind că am câteva lucruri de îndeplinit ce sunt prioritare cititului şi care vor dura destul de mult timp.


A fost odată ca niciodată de Andrew Nicoll a fost prima carte citită în acest an şi am început bine. Am scris deja o recenzie pentru ea pe care o puteţi găsi dând click pe titlul cărţii. Pe scurt, mi-a plăcut, autorul are un stil interesant de a scrie, povestea a fost captivantă, personajele bine creionate, însă finalul nu tocmai pe gustul meu m-a făcut să îi acord doar patru steluţe pe Goodreads. În general, voi încerca să fiu un pic mai dură la notare de acum încolo pentru că am prea multe cărţi de 4 şi 5 stele şi nu mi se mai pare relevant acest sistem. Probabil că voi scrie o postare despre ce înseamnă fiecare notă şi apoi voi aplica regulile pentru fiecare recenzie publicată pe blog. Dacă sunteţi interesaţi de un articol de acest gen, exprimaţi-vă dorinţa în secţiunea de comentarii.

A doua carte nu aş recomanda-o oricărui cititor, face parte din categoria "speciale", "ciudate", "întunecate", "magice". Este deosebită din toate punctele de vedere: subiect, acţiune, mod de aşezare în pagină, idei, personaje. Se citeşte rapid, are puţin peste 100 de pagini şi nu toate paginile sunt umplute de cuvinte. Însă nu poţi trece prin ea fără să te laşi purtat de val sau mai degrabă de avalanşă. Am simţit frigul, am simţit groaza, am acceptat elementele magice fără să cârtesc, am descoperit Islanda şi am început să o îndrăgesc. Va urma o recenzie ce sper să vă lămurească mai mult decât am reuşit acum în câteva cuvinte. Voi insera câteva citate care vă vor indica încotro se îndreaptă cartea. A primit tot patru stele.




Despre Margaret Atwood am auzit numai de bine, prima carte pe care am ales-o fiind Femeia comestibilă. Un titlu care intrigă, care atrage şi totodată care conţine ceva neplăcut. E povestea unei femei prizonieră a propriei vieţi care se opune şi încearcă să se elibereze. O carte complexă, extrem de bine scrisă şi în strânsă legătură cu realitatea, Femeia comestibilă a reuşit să obţină cele cinci steluţe de pe Goodreads. Mai multe detalii în curând.

Jumătatea despre care vorbeam la început este Stoner de John Williams, cartea care a cuprins blogosfera alături de Laur. Acum sunt aproape de sfârşit şi cred că voi merge alături de părerile generale, afirmând că este o lectură genială care merită atenţia oricărui cititor. Voi discuta despre ea într-o recenzie viitoare şi în postarea Februarie în cărţi.

Cum acest blog este la început, m-aş bucura dacă mi-aţi lăsa comentarii cu lecturile voastre din ianuarie, cu părerile despre cărţile menţionate în acest articol şi dacă binevoiţi, să mă urmăriţi prin una sau mai multe din metodele disponibile ( momentan GFC şi e-mail, dacă vă e mai uşor prin altceva anunţaţi-mă printr-un scurt comentariu).

marți, 27 ianuarie 2015

Biblioteca bloggerului român sau o nebunie literară

Anul trecut am ratat Biblioteca bloggerului român propusă de Chinezu, anul ăsta nu mă las până când nu contribui la centralizare cu cele 112 cărţi citite în 2014.

Voi face un top zece al cărţilor citite în anul 2014 şi fiecare va primi un punctaj între 2 şi 11 puncte. Cele care nu vor intra în top vor primi automat un punct. Şi-acum începe chinul, e tare greu să alegi din atât de multe cărţi frumoase şi să faci diferenţe între ele. Mă voi strădui sau voi muri încercând. Virtual vorbind.

Să purcedem la drum!

11 puncte merg cu siguranţă către Fraţii Karamazov de Dostoievski. Este cea mai bună carte citită de mine vreodată, deci logic ar fi să se situeze pe primul loc în acest top.

10 puncte primeşte Cuvântul pierdut de Oya Baydar, o carte care a reuşit să mă facă să plâng. Iar asta se întâmplă foarte rar în cazul meu.

9 puncte are Pianista de Elfriede Jelinek. Mi-au plăcut toate cărţile scrise de această autoare şi nu, nu am nicio problemă cu faptul că are conţinut erotic.

8 puncte către Lumina dintre oceane, romanul de debut al M.L. Stedman. O carte frumoasă, emoţionantă, care te face să priveşti cu mai multă atenţie un cuplu.

7 puncte pentru Ferma animalelor de G. Orwell datorită ideilor prezentate.

6 puncte pentru o carte scrisă foarte bine, Ada sau ardoarea de Nabokov.

5 puncte ajung la un autor drag mie, Jose Saramago cu romanul Intermitenţele morţii. Mai exact ce se întâmplă atunci când moartea se decide să ia o pauză?

4 puncte merg către Sfârşitul poveştii de Lydia Davis, un roman ironic, lipsit de clişee, tăios, original apărut în colecţia Globus de la editura Univers.

3 puncte are Reîntoarcere în minunata lume nouă de A. Huxley pentru ideile menţionate.

2 puncte ajung la ultima, dar nu cea din urmă Alice Munro cu Dragă viaţă. Îmi place stilul ei, am citit toate cărţile apărute la noi şi pur şi simplu nu am putut-o ignora.

Întreaga listă de lecturi poate fi găsită aici.

Nu voi spune câte cărţi am de fiecare editură căci timpul nu este de partea mea, dar vă pot mărturisi aşa:

De la Editura Polirom am citit 32 de cărţi.
De la Editura Litera am citit 22 de cărţi.
De la Editura Univers am citit 6 cărţi.

Am mai citit destul de multe de la Humanitas, Rao Clasic, Penguin şi mai puţine de la Editura Trei sau ALLFA.

Acestea fiind spuse, vă invit să vă creaţi şi voi biblioteca anului 2014 şi să îl anunţaţi pe Chinezu până pe 31 ianuarie.

În rest, vă urez cât mai multe cărţi frumoase pe 2015 şi vă aştept pe blog pentru următoarea postare.

vineri, 23 ianuarie 2015

A fost odată ca niciodată de Andrew Nicoll sau o poveste clasică de iubire cu secretare


A fost o întreagă nebunie în blogosferă legată de cărţile lui Andrew Nicoll şi venirea acestuia în România, aşadar m-am hotărât şi eu să îmi arunc o privire pe "A fost odată ca niciodată" şi să mă decid, mult mai târziu decât ar fi trebuit, dacă merită sau nu. 

Am descoperit astfel o scriitură frumoasă, o poveste de citit cu o cană de ceai în mână şi câteva personaje de îndrăgit. A fost odată ca niciodată are rolul de a introduce o lume aparte, cea din oraşul Punct, locul unde se desfăşoară toate peripeţiile.

Titlul original al acestui volum este "The good mayor" pentru că personajul care declanşează toată povestea este chiar primarul oraşului Punct. Acest primar este genul de persoană ce îndeplineşte sarcinile cu o corectitudine obsedantă, e mereu dispus să îşi ajute cetăţenii, să oprească fărădelegile şi să nu întreprindă nimic greşit. Tocmai datorită acestui comportament şi a acţiunilor sale viitoare uşor naive, primarul devine un personaj simpatic, plăcut. Totuşi, primarul are un călcâi al lui Ahile ce îi ameninţă zilnic rutina, este îndrăgostit de secretara lui, Agathe. Îi admiră picioarele pe sub uşă, se intimidează în faţa ei, tremură, se chinuie ştiind că ea este în camera alăturată şi el nu o poate iubi. Mai mult decât atât, nu poate face nimic concret, ea fiind căsătorită. Un primar bun nu se apropie de secretara lui căsătorită, aceasta ar fi deviza lui Tibo. Asta până când îşi face curaj să o invite la prânz şi de aici, povestea lor şi a altora începe.

"În fiecare dimineaţă, bunul primar Krovic intră aici şi se aşază mereu la aceeaşi masă. În fiecare dimineaţă cere o cafea vieneză tare, cu smochine din belşug, o bea, apoi suge o bomboană mentolată din punga neîncepută pe care o aduce cu el şi lasă restul de bomboane pe masă. În fiecare dimineaţă."

Pe măsură ce relaţia dintre primar şi secretară evolueză/involuează, întâlnim un motan dornic de iubire ce se agaţă de bunătatea Agathei, un avocat care consideră că nu întotdeauna ceea ce e drept e şi bun, sfânta Walpurnia ce s-a sacrificat pentru a salva femeile din Punct, o bătrână ghicitoare ce pare a fi atotcunoscătoare, o trupă de circ, personaje ce nu se află în centrul acţiunii, însă contribuţia lor este absolut necesară pentru a duce povestea la bun sfârşit. 

"-Primarul Krovic e şeful meu. Nu e interesat de mine. Şi nici eu nu sunt interesată de el. Sunt o femeie măritată şi respectabilă.
-Care doarme singură."

Un aspect care mi-a atras atenţia în acest roman a fost descrierea unei relaţii cu începuturile ei frumoase, cu momentele drăguţe alături de cel iubit, cu surprize, urmate apoi de o rutină ucigătoare, de îndepărtare, ca şi cum amândoi au uitau că au ţinut unul la celălalt. O astfel de abordare în literatură trage un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în realitate, ar trebui să fii atent, să observi ruptura şi să o repari. 

( Următoarea parte nu conţine spoilere chiar dacă este vorba despre finalul cărţii)

Finalul l-am perceput a fi destul de ciudat, prima reacţie a fost să îl resping cu toată puterea mea, apoi am început să îl accept şi să îl înţeleg. Nu spun că nu e scris cum trebuie, ci doar că autorul ar fi putut găsi o altă soluţie, mai puţin fantastică. Eram pregătită să îi ofer acestei cărţi 5 steluţe pe Goodreads, dar acest final m-a făcut puţin confuză şi nu mai sunt atât de convinsă că e chiar cea mai bună variantă a poveştii. Ar fi fost mai potrivit un 4,5, dar încă nu există pe Goodreads, iar eu fac aproximările spre partea inferioară. Astfel îmi este mai uşor să separ cărţile pe care le voi îndrăgi toată viaţa de cele care mi-au oferit plăcerea unei lecturi, dar au trecut.

Chiar dacă finalul îi poate aduce un mic minus, A fost odată ca niciodată este o lectură plăcută, perfectă pentru atunci când simţim nevoia unei poveşti cu un suflu nou, proaspăt, modern, fără a pica în mreaja clişeelor. Îmi doresc să mai citesc "Dacă citeşti asta înseamnă că am murit" de Andrew Nicoll, din câte am înţeles este mai amuzantă decât aceasta, dar nu la fel de bine scrisă. Vom vedea.

"A început să mâzgălească ceva pe colţul sugativei, nişte cerculeţe care apoi s-au unit, formând conturul unei femei apetisante şi zâmbitoare. Întâmplător, semăna cu Agathe şi, tot întâmplător, era goală."

"Nu cred că-mi mai place jocul ăsta. Eşti prea bună la el."

"Aşa e dragostea- dă o savoare nouă tuturor lucrurilor, vopseşte totul în culori proaspete, gâdilă nervii cu senzaţii intense, face din nou suportabile lucrurile plictisitor de banale." 

"Imaginea ciorapilor fini ai lui Agathe, a coapselor ei albe şi senzaţia aceea intensă de balansare persistau straniu, aşa cum legănarea feribotului către Cratimă îi stăruia în picioare mult timp după ce păşea pe chei."

"Ar fi putut s-o salveze până ar fost prea epuizat să o salveze. Ar fi putut să o salveze iar şi iar, cum nu mai fusese salvată nicio femeie şi nici n-avea să mai fie, ar fi putut să o salveze în toate felurile care-i dădeau prin cap până în clipa aia, după care ar fi venit şi ea cu nişte idei." 

"Cu toţii inventăm poveşti care ne ajută să înţelegem ce ni se întâmplă."

"A aşteptat şi a tot aşteptat, de parcă ar fi vrut ca o piersică deosebit de frumoasă să se coacă şi să cadă singură din pom."

"Fiecare dintre noi este puţin ciobit, puţin curbat sau are un mic defect."